oare cum e mai bine? mananc si apoi vomit sau nu mananc nimic?...aaa...gata....am rezolva-o! tin de maine cura :))) dar daca as avea de ales cred ca as alege infometarea. sincer. e mai putin scarbos si nici nu costa. Oh!Sunt un izvor de intelepciune.
Azi am inceput sa lucram cu fieroiu. e f fain. oare cum o sa mi se para maine...avand in vedere ca ma duc la haricleea in seara asta? :))
nu prea am chef sa scriu...dar am sa pun o povestioara de-a mea...si o poza. poza este pt hari...hihihi....
BEŢIE
În această dimineaţă m-am trezit cu gândul că o sa mor. Stupid, dar după ce a trecut de orele amiezii, gândul nu-mi dispăruse – ba dimpotrivă, mirosul acru al morţii mă înconjura şi intrase în mine. Mi-era teamă să nu mă întâlnesc cu cineva cunoscut care ar fi spus imediat la toata lumea că am murit şi nu ar fi fost bine deloc. Ar fi început din nou alte discuţii, s-ar fi făcut o groază de speculaţii cu privire la ultimele ore din viaţa mea şi aşa am ajuns la concluzia că atâta timp cât nu ştia nimeni că-s moartă puteam să mai circul liberă pe străzi, să respir aer curat, să zâmbesc necunoscuţilor, să mă pun în calea privirii lor şi să-mi spun că la mine se uită, că mie-mi vorbesc. Nici nu se pune problema că mi-ar fi plăcut măcar unul singur, dar e frumos să te ştii privită şi admirată, indiferent dacă nu sunt decât falsuri. Din acest motiv am încetat să mai plâng şi m-am concentrat mai mult la lucruri frumoase, la mine – aşa cum sunt eu, adică perfectă. Nu mai reuşesc să-mi găsesc niciun defect, poate că nu am avut niciodată şi totul a fost doar in imaginaţia mea. Da, aşa este, sunt perfectă iar în afară de perfecţiune mai am doar câteva…neajunsuri, să zic aşa. Cred că din pricină că nu am nici un defect am murit. Dar este bine, măcar nu mai trăiesc spaima asta, că mă tot întrebam dacă o să-mi fie frică. Ei bine, nu-mi este, nu-mi pare rău şi ce este cel mai bine, e că nu-mi mai pasă de multe lucruri – poate mi-ar prinde bine o sticlă de vin roşu, dar mă mai gândesc. Cred că tot timpul mi-a plăcut vinul roşu, sau măcar ideea de a ţine în mână un pahar frumos pe jumătate plin…sau pe jumătate gol. Şi pentru că sunt frumoasă, compania unui astfel de pahar mă face să mă simt specială, mai specială decât sunt. Nici măcar nu este vorba de beţie, beţia este greţoasă; alcoolul nu mă face să mă simt bine, o femeie beată este un dezastru: dacă nu plânge, devine vulgară. Dar e bine că şi femeile se îmbată, sunt foarte haioase, mai ales atunci când devin proaste şi brusc au idei. Nici nu mai contează ce fel de idei. Bune, rele…n-are nici o importanţă: idei sa fie. Dar punctul culminant este atunci când se iau în braţe şi încep să plângă iar dacă ajung să şi facă amor, totul devine un deliciu. Şi cum să nu fie viaţa frumoasă când astfel de minunăţii te fac să râzi?
Totul e minunat, orice are o scuză. Spre exemplu: când mă deranjează că am o viaţă dezordonată, îmi spun că sunt boemă; dacă mă părăseşte iubitul, brusc îmi dau seama că nu era bun de nimic; dacă nu am bani înseamnă că nu sunt plătită suficient, că eu muncesc enorm; dacă am ficatul mărit vina o poartă efortul intelectual, nicidecum maioneza; dacă sunt grasă este minunat, pentru că nu sunt slabă, slabele sunt urâte; dacă tuşesc, nu tutunul e de vină, ci duşurile reci pe care le fac pentru că m-a părăsit iubitul. Şi lista ar putea continua la nesfârşit… Aşa se scurge viaţa mea minunată, dintr-o scuză-n alta. Cu toate acestea rezist şi recomand tuturor nemulţumiţilor să-şi găsească scuze, cât mai multe scuze, să plouă cu scuze şi atunci când le vine rândul să moară, să-şi ceară frumos scuze.
Eu am gumit, nu sunt moartă, cine-ar putea să moară când în lume se întâmplă atâtea bazaconii?
