mi-as lua catrafusele si as pleca in lume.cu cainele. si cu calculatorul..ca sa pot scrie.este ziua mea libera. nu-mi plac zilele libere decat daca nu sunt libera :))).Vreau pentru mine toate zilele si toate noptile. Mereu am senzatia ca am pierdut ceva...si poate ca asa este.Dar cu siguranta am si castigat. hehe.
Cat de cretini sunt unii oameni. Azi dimineata urcam cu cainele in casa si la lift ma intreaba una: E cainele tau? - Da. - Cati ani are? - 4 ani si jumatate. - Eeee, lasa ca e bine...lasa-l sa traiasca.
Nuuu..tocmai ma gandeam sa-l omor, noroc cu tine ca mi-ai spus sa-l las sa traiasca, vaca proasta si dobitoaca ce esti.
Ce naiba de limbaj e asta? Cum poti sa te exprimi asa? Incep sa-i inteleg pe oamenii care nu sunt in stare sa faca acordul intre sub si predicat. Macar ei au o logica.Detest prostii si uratii. Nu as putea sa stau cu un om urat. Cu unul frumos, da :))).
Acum am sa fac o declaratie de dragoste.
Azi este luni şi m-am trezit cu noaptea în cap pentru a mă îndrăgosti.
Nimic nu-mi poate sta în cale, nici măcar individul cu care am împărţit noaptea trecută patul. În timp ce-mi beau cafeaua îi mai arunc câte o privire ba blândă, ba furioasă, ba plină de pasiune; dar mă opresc în cele din urmă la cea furioasă. Ticălosul încă mai vrea să doarmă. Poate e dragoste, dar nu, nu-l pot iubi chiar pe el, nu că nu ar însemna nimic pentru mine, altfel ce ar mai căuta să-şi petreacă întreaga noapte în compania mea? Dar când îl văd cum doarme liniştit şi nici măcar nu-mi simte lipsa, parcă-mi vine să trag cearceaful cu tot cu el, să-l trântesc pe podea, să-l văd cum nu ştie pe ce lume e şi cum încearcă disperat să-şi ascundă trupul gol. Mi-aş dori să pot face aşa ceva, m-ar amuza foarte tare dar, prefer să-mi imaginez doar. Acum stau lângă el şi-l privesc cum doarme. E chiar frumos; niciodată nu mi s-a părut atât de plăcut chipul lui. Este liniştit ca un copil care nu trebuie să meargă la şcoală. Nu l-am iubit niciodată mai mult ca în această dimineaţă, parcă acum îl văd pentru prima dată şi mi se pare minunat că nu-l mai dispreţuiesc. Are tot dreptul să doarmă, om e şi el. Îmi este foarte clar că nu pe el am să-l iubesc; cu toate acestea, parcă aş aştepta să se trezească singur. Toate amintirile lui despre mine trebuie să fie desăvârşite. Mai am timp să plec în căutarea dragostei vieţii mele, ba chiar mă bate gândul să merg mâine, dar nu, nu mai este timp, în ritmul acesta nu-l mai găsesc niciodată pe cel care mă va iubi toată viaţa şi mă va privi în fiecare dimineaţă până mă voi trezi. Nici habar nu am cum arată bărbatul vieţii mele, dar sigur îmi zâmbeşte mereu. Ăsta din pat este prea serios şi nu suportă drăgălăşeniile. Nu-mi place. Ba-mi place. Nu-mi place. Ba da, îmi place. Dacă stau mai bine şi mă gândesc, parcă nu-mi place… ba da… îmi place dar nu prezintă prea mult interes. E cam uşuratic.
Deja este ora zece şi eu nu am plecat. De fapt, încă sunt în cămaşa de noapte; este atâta linişte în casa asta că aş sta aici o veşnicie. Ador să lenevesc dimineaţa. Dacă ar fi după mine, totul ar trebui să înceapă după ora şase seara. Să nu trebuiască să facem nimic decât atunci când suntem cu adevărat treji. În acest caz, iubitul vieţii mele leneveşte şi el acum. Dacă suntem făcuţi unul pentru celălalt înseamnă că nici el nu suportă dimineţile şi a mai rămas acasă, pentru că ştie că şi eu fac la fel. Vezi? E adorabil, cum se gândeşte el la mine… Cum aş putea să nu-l iubesc? Cu siguranţă este şi foarte frumos că nu aş putea să dorm o viaţă alături de un bărbat urât. Şi în serile romantice când mi-ar şopti el la ureche: “Eşti cea mai frumoasă femeie din lume…”, cum aş putea să-i spun, tot la ureche: “Tu, nu…”.
Este ora unsprezece.
Am terminat prima cafea şi individului nici prin cap nu-i trece să se trezească. Cred că ar fi oribil să fiu nevoită să stau o viaţă întreagă cu un om care doarme mai mult decât mine. Îl invidiez că nu are nici o treabă, nici eu n-aş fi avut dacă nu trebuia să mă trezesc să-mi caut jumătatea. Ora mea de trezire este atunci când apune soarele. Dar când o să ne întâlnim nu-mi va părea deloc rău pentru dimineaţa asta pierdută. Trebuie să fac şi eu un sacrificiu.
Deja este ora doisprezece şi încă nu mă pot desprinde de fotoliul în care stau. Probabil că şi iubitul meu aşteaptă ca femeia din patul lui să se trezească şi să plece la ea acasă pentru ca el să poată porni în căutarea mea. Cu siguranţă este foarte nervos că nu mă poate întâlni mai repede dar nu mai durează mult şi totul va reintra în normal. Cât îl iubesc… ştiu că toate femeile mă invidiază pentru norocul ce a dat peste mine, ştiu că toate şi-ar dori să-şi cunoască perechea ideală dar poate că într-o bună zi vor avea şi ele norocul meu. Mă simt mai bună şi deasupra tuturor. Nu mai am răbdare până când îl voi întâlni. Parcă-mi este şi puţin somn. Dacă mă voi întinde în pat, omul acesta se va trezi şi nu voi mai pleca niciodată să-mi întâlnesc alesul. Trebuie să-l las să plece singur, altfel nu voi rezista tentaţiei. Mai bine-mi mai torn cafea şi astfel voi reuşi să rămân trează.
Este ora unu după amiaza şi eu încă lenevesc. Îmi place la nebunie mai ales că o rază de soare mi-a intrat în casă şi-mi mângâie obrazul. Ce fericire!... nu-mi aduc aminte când am fost ultima oară atât de relaxată. Aş putea să mor acum şi nu mi-ar părea rău decât de faptul că nu am apucat să văd chipul frumos al iubitului meu. Avem atâtea să ne spunem… eu am să-l mint, îi voi ascunde multe lucruri. Trebuie să ştie de la bun început că sunt perfectă pentru el. Nu trebuie să mă cunoască aşa cum sunt cu adevărat pentru că mă va dispreţui. El nu va înţelege că deşi voi fi iubita lui voi avea nevoie să plec de acasă, singură; nu va înţelege când voi refuza să-i dau amănunte legate de călătoriile mele şi multe alte lucruri, pur femeieşti. Este bărbatul perfect pentru că nu va şti niciodată că nu el a fost singurul din viaţa mea; cum să-i explic că pe toţi i-am iubit enorm şi că fiecare la rândul lui a fost idealul meu? Puţini oameni sunt capabili să înţeleagă dragostea unei femei. E clar, singura posibilitate de a-l face pe acest minunat bărbat să mă iubească este să-l mint. Nu este ceva nou pentru mine şi mă consolez cu gândul că nu-mi va fi greu deloc.
S-a făcut ora două.
Nu o sa înţeleg niciodată cum de trece timpul ăsta atât de repede. Au mai rămas doar câteva ore. Oare în ce o să mă îmbrac? Hm… e prea devreme să mă gândesc la asemenea amănunte. Aş dormi dar nici asta nu se poate din pricina iubitului meu de astă-noapte,… cât mai are de gând să doarmă? Dacă nu se trezeşte la timp ratez marea întâlnire. Totuşi nu mă pot abţine să nu-l privesc. Este atât de frumos… Dacă marea mea iubire i-ar semăna ar fi perfect. Doarme atât de adânc că nici o alarmă din lume nu l-ar putea trezi. Este frumos ca un înger. Păcat că nu este el iubitul meu. L-aş fi iubit mult, atât de mult că nu ar mai fi existat nimic altceva. Asta este. Altul este bărbatul care mi-a fost sortit. Încă nu-mi vine să cred că asta este ziua în care în sfârşit, îl voi cunoaşte. Mi-am propus ca azi să mă îndrăgostesc şi nici nu mă gândesc să mă abat programului. Ce-o face acum? Nu ştie cum să scape de femeia goală care nu se poate trezi. Oare o fi frumoasă?... nu cred, altfel nu se mai gândea el la mine. Poate că este totuşi frumoasă, dar nu ca mine. Dar dacă o iubeşte? În cazul în care eu aş fi bărbat şi o femeie frumoasă mi-ar ocupa locul liber din pat, eu aş iubi-o. O să-mi dea socoteală când ne vom întâlni. Dacă el crede că ne poate avea pe amândouă, se înşeală. Nu voi fi de acord şi va trebui să renunţe la ea. O va face, doar mă iubeşte.
Sunt puţin neliniştită. Mi-e teamă că nu voi reuşi să ajung vreodată la el…
Incredibil: este ora trei şi jumătate şi omul ăsta nu are de gând să se trezească. Dacă nu mai pleacă niciodată? Ce mă fac? Oare ar fi mai bine să-l trezesc eu? Nu-l pot da afară din casă; adevărul e că este şi casa lui. Da, locuim împreună de câţiva ani. Parcă ieri se mutase aici. Vai, cum trece timpul…
Este ora patru fix… este ora patru şi un minut… este ora patru şi două minute… este ora patru şi trei minute… este ora patru şi patru minute… este ora patru şi cinci minute… este ora patru şi şase minute… este ora patru şi şapte minute… este ora patru şi opt minute… este ora patru şi nouă minute… este ora patru şi zece minute… nu mai pot… îmi vine să mă urc pe pereţi. Cât are de gând să doarmă? Este atât de egoist că ar sta în pat numai ca să nu pot eu pleca. Îl urăsc. Vreau să plece şi să nu-l mai văd niciodată. Nu avem nimic în comun; nici măcar nu ne iubim. Ce vrea de la mine? Doamne, dar cât e de frumos…
Asta nu înseamnă nimic. E plin de oameni frumoşi. Şi eu sunt frumoasă şi dacă ies în stradă mai găsesc vreo zece asemenea minunăţii. M-am săturat. E atât de complicat totul… ar fi trebuit să-i spun totul de ieri. Ar fi plecat şi nu mai exista acum nici o problemă. Marea mea dragoste mă aşteaptă; probabil îşi face griji că n-o să mai apar niciodată.
Este ora cinci fără un sfert.
Beau acum nu ştiu a câta cafea. Nici măcar nu-mi place cafeaua dar m-am obişnuit cu ea, e ca un ritual. Când mă trezesc pregătesc cafeaua şi beau până se trezeşte el. Nu suportă să se trezească şi să nu aibă ceaşca lângă el. Nici fierbinte dar nici rece, aşa o bea; cu două cuburi de zahăr iar pe farfurioară trebuie să fie neapărat un biscuit învelit în ciocolată. O sa-mi fie dor de el şi de obiceiurile lui trăznite. Acum îmi vine să plâng…
Este ora cinci fix, şi la această oră mereu plâng… de obicei nu am motive dar a început să-mi placă. E vorba doar de exerciţiu. M-am obişnuit şi cu asta.
Să ne reîntoarcem la cafea. Eu beau cafeaua fierbinte cu trei cuburi de zahar şi cu multă frişcă. Viitorul meu iubit o bea din pahar cu paiul; trebuie să fie rece, cu gheaţă şi cu un praf de scorţişoară. Fără zahăr. Lunea, marţea şi joia cere şi câte o doză de lapte. Abia aştept să-l cunosc, fără îndoială este absolut deosebit. O să-l iubesc aşa cum n-am iubit pe nimeni niciodată. Îi voi face doi sau trei copii; poate mai mulţi. Cuvântul lui va fi lege pentru mine. Deja îl iubesc, îl iubesc ca o nebună. Bărbatul acesta mi-a dat peste cap toate principiile; e drept, sunt o femeie fără principii, dar dacă aş fi avut, aşa s-ar fi întâmplat. Acum când îl privesc pe nemernicul care-mi strică toate planurile cu somnul lui nu mai simt nimic. Sunt mult prea obosită de atâta aşteptare.
Este ora cinci şi patruzeci de minute.
Ce fericită eram ieri pe vremea asta: chiar îl mai iubeam puţin pe prostul ăsta. Dacă nu ar fi adormit înaintea mea nici prin gând nu mi-ar fi trecut să mă trezesc în dimineaţa asta şi să pornesc în căutarea marii iubiri. Ştiu că undeva, acolo unde este el acum, a apărut nesiguranţa. Aş vrea să strig tare că nu există nici o şansă ca noi doi să nu ne întâlnim; şi aş dori ca el să mă audă şi să zâmbească. Vreau să ştie că nu va mai exista nimeni în viaţa mea dacă îl voi pierde. Nu, nici nu vreau să mă gândesc la asta; nu are ce sa intervină. Totul va decurge aşa cum am plănuit de la bun început. Ne trebuie doar puţină răbdare. Ar trebui sa mă liniştesc. Nu mai e mult.
Este în sfârşit, ora şase.
Mi-am pregătit ultima cafea. Am mai luat o ceaşcă pe care am umplut-o, am adăugat zahăr şi pe farfurioară am pus un biscuit învelit în ciocolată. Acum aştept să se răcească puţin, peste câteva minute domnul se va trezi şi nu-mi va fi tocmai bine dacă nu este totul în regulă. Ştiu că nu ar trebui să-mi mai pese. Din cauza lui voi pleca, pentru că nu-l iubesc. Mă înebuneşte cu tabieturile lui total ieşite din comun. Cum crede că l-aş iubi când este atât de anormal tot ceea ce face şi ce gândeşte… De fapt, îl mai iubesc puţin, nu foarte mult, dar suficient cât să-i pregătesc micul dejun. Da, la noi în casă micul dejun se ia la ora şase şi treizeci de minute, prânzul la miezul nopţii şi cina dimineaţa la patru. Nu mi se pare nimic în neregulă. Noi aşa am făcut până acum şi nu ne-am plâns.
Este ora şase şi trei minute… este ora şase şi patru minute… este ora şase şi cinci minute…
Gata! Se trezeşte… nu-i place să-i spun nimic decât după ce înghite prima sorbitură de cafea. Dacă-mi zâmbeşte înseamnă că totul este excelent. Dacă nu zâmbeşte, zâmbesc eu. Apoi o face şi el. Cred că îi place atunci când greşesc. De fiecare dată când nu este mulţumit de ceva sărim peste micul dejun şi facem dragoste până la prânz (adică miezul nopţii). Face parte din stilul nostru de viaţă; nu cred că cineva ne-ar înţelege relaţia. Important este că noi niciodată nu am avut nimic de obiectat. E drăguţ când deschide ochii. Pe mine nu mă vede; doar cafeaua contează. Aştept să-i văd reacţia. În ziua în care-mi va zâmbi că totul e perfect, chiar am să-l părăsesc.
[…] …
Este ora şase şi şase minute (dar peste mulţi ani) şi iubitul meu nu a zâmbit…
