De dimineata nu pot sa ma opresc din plans.
Fac scurte pauze cat timp mananc. Cica este foarte important sa nu sari peste cele trei mese si doua gustari. Incerc cu greu sa nu-mi stric obiceiurile sanatoase.
Noaptea trecuta stiam eu ca nu are cum sa fie bine si azi dimineata cand m-am trezit, Carlos murise. Initial am crezut ca doarme. Mi-am dat seama ca a murit atunci cand i-am adus cafeaua iar el nu a deschis ochii zambind. Asa facea in fiecare dimineata. Eu ma trezeam prima si preparam doua cafele. Apoi le aduceam in pat si dadeam drumul la muzica. Carlos imi povestea ce a visat, apoi ii povesteam eu lui. In dimineata asta era frumos, pentru ca altfel nu avea cum.
Intr-un fel e mai bine ca s-a terminat asa. Altfel, as fi aparut in pozele de maine ca in filmele alea proaste, cu cate un om care tine in brate o fantoma. Si fantoma este acolo in poza, doar ca nu o vede nimeni.
Cam asa arata un cosmar daca nu reusesc sa ma trezesc. E drept, ma gandisem al un moment dat sa-l omor pe Carlos. Din egoism. De cate ori il vedeam perfect imi dadeam seama ca oricand poate aparea cineva care sa mi-l ia si sunt constienta ca altul exact ca el nu mai exista.
