As vrea sa pot sa zbor fara oprire (de fapt, cu o escala) si sa ajung departe, departe. Unde sa fie frumos si curat. Sa am in jurul meu oameni de calitate, oameni frumosi si veseli. Din ce in ce mai des aud replici de genul "asta este!", "trebuie sa ne obisnuim", "trebuie sa ne adaptam.". Eu refuz sa ma adaptez la o situatie de cacat sau la orice altceva ce nu imi convine. Imi este dor de viitor. Este ceea ce simt acum. Ii spuneam marchisanei ca de doua zile ma trezesc si rad. cu mult drag, fara sa ma fortez sau prefac. Pur si simplu ma trezesc cu zambetul mare. Lucrul asta are impact si asupra lui modjo, dar asta nu este neaparat un lucru bun, deoarece devine si mai alintat decat deja este.
Ce m-as face eu fara modjolica? De 5 ani si jumatate este in viata mea in continuu. Ziua mea, ziua lui, Craciun, revelion, orase, case... In orice amintire din ultimii ani este si el prezent. Exista oameni care imi reproseaza ca il iubesc prea mult. Eu as spune doar ca il iubesc si punct. Si oricum nu ma prea intereseaza pe mine parerea nimanui. Unii ar numi asta nesimtire. fals! Nu sunt nesimtita, pur si simplu m-am saturat sa aud chestii.
In ultimul an parca a avut loc un maraton al celor care m-au dezamagit. Nu ma mai uimeste nimic, de multa vreme. Iar tot ce ma scarbea mai demult, ma scarbeste si acum. Este singurul lucru la care am reusit sa ma adaptez. La mizerii. Am invatat sa trec peste ele mai usor. Sa fim seriosi, asta nu e nesimtire!
