Tare dor imi este. In fiecare zi... in urma cu 16 ani credeam ca nu o sa-l uit niciodata. Am avut dreptate.
Coincidenta a facut sa merg aseara la "oscar si tanti roz"- cu oana pellea, marius manole, cristina casian si antoaneta cojocaru. Minunat spectacol, minunati actori, oribil cancer.
Si bunicul meu avea cancer. De fapt toti bunicii aveau cancer, dar numai pe cel despre care vb acum l-am iubit. Era cel mai bun om din lume, altul ca el nu va mai exista vreodata. Vorbea incet, putin si nu radea niciodata in hohote. Fara ochelari nu vedea nimic. Avea dantura perfecta, niciun dinte lipsa, nicio carie. Imi placea sa ma uit la el cand se barbierea si radeam ca nebuna pentru ca isi umfla obrajii. Uneori ii furam spuma de ras (bob :)) si o foloseam pe post de frisca la mancarea papusilor. Cand ma prindea ma certa.
Il urmaream cand repara. Era migalos si facea totul perfect. Nu iesea dintr-o camera fara sa stinga lumina si aduna scame in continuu.
Pe mine ma iubea cel mai mult. Ma alinta cioara sau stancuta. Cand bunica era plecata ma lasa sa umblu prin dulapul ei si sa ma joc cu esarfele. Printre haine gaseam mereu sapunuri straine si busuioc. Niciun dulap nu o sa mai miroasa perfect, niciodata. Cand venea bunica mai devreme acasa si ma gasea "printesa" in hainele ei, ne certa pe amandoi. Apoi ne ierta si radea si ea cu noi.
Bunicul meu nu ma certa nici cand spargeam geamuri. Ma alinta destul de mult, cam tot atat cat il alint eu pe Modjo. Dar nu de aceea il iubesc... ci pentru ca altfel nici nu se putea.
Uh, cat de repede au trecut 16 ani... o perioada de cativa ani i-am tot scris scrisori. (lui i-am scris prima scrisoare din viata mea... iar pe ultima am scris-o bunicii)...
Si el imi scria mereu. Am si acum o parte din scrisorile lui. Cand le citesc, plang. De aceea le citesc mai rar. Oricum le stiu pe de rost...
Scrisorile erau insotite de un mic cadou. De obicei erau timbre sau decupaje din ziare. Dupa ca a murit am reusit sa salvez din gunoi scrisorile mele (pe care le pastra intr-un loc special)... Una din scrisori era insotita de eticheta de la o conserva chinezeasca de carne. o am si acum :). Ii faceam si multe desene... multe erau cu stefan cel mare. Odata i-am trimis o pasta de dinti chinezeasca. O primisem de la o colega al carei tata era marinar. nu a folosit-o... o pastra pentru ca era de la mine.
Cand a murit am simtit ca acolo este sfarsitul. si sincer, niciodata nu am mai iubit atat de mult si de curat.
:)